Friends, iubiri si marele lucru teribil - Matthew Perry
„Un memoir autentic, scris cu un curaj uimitor. Matthew Perry ne deschide larg ușile vieții lui, vorbind onest despre dependență, boală și singurătatea lui paralizantă. Această carte este însă plină de speranță. Dacă vreți să aflați cine este Matthew Perry, stați departe de zvonuri și citiți acest memoir.”
Marta Kauffman, cocreator al serialului Friends
Îndrăgitul star din Friends ne conduce în culisele acestui serial de succes și povestește despre lupta cu dependența în stilul său inconfundabil, amuzant și ingenuu, prin acest memoir plin de speranță.
„Bună, mă numesc Matthew, deși e posibil să mă știi după alt nume. Prietenii îmi spun Matty. Și ar cam trebui să fiu mort.”
Așa începe povestea captivantă a celebrului actor Matthew Perry, care ne poartă în călătoria lui, pornind de la ambiția din copilărie de a deveni faimos și ajungând până la dependență și recuperare. Înainte de vizitele frecvente la spital și perioadele petrecute la dezintoxicare, a existat Matthew, copilul de cinci ani, care călătorea de la Montreal la Los Angeles, vizitându-și părinții divorțați. În acest memoir, facem cunoștință și cu Matthew, adolescentul de paisprezece ani, care a fost vedetă națională a tenisului canadian, dar și cu Matthew, tânărul de douăzeci și patru de ani, care a pus mâna pe un rol foarte râvnit de mulți actori, în episodul-pilot din serialul despre care vorbea toată lumea și care, la vremea respectivă, se numea Friends Like Us, și multe altele.
Într-o relatare extraordinară, pe care numai el o putea face în stilul său sincer, hilar și extrem de familiar, Matthew Perry dezvăluie mai multe despre familia destrămată, care l-a crescut (și, de asemenea, care l-a și lăsat să se descurce singur), despre dorința de validare, care l-a condus spre faimă, dar și despre golul interior, care nu a putut fi umplut nici măcar de cele mai mari visuri devenite realitate.
Actorul vorbește despre liniștea pe care a simțit-o în momentele de luciditate, despre experiențele trăite alături de colegii din Friends, dar și despre alte vedete pe care le-a întâlnit pe parcurs. Franc, conștient de sine și cu umorul său caracteristic, Perry își descrie lupta de o viață cu adicția și tot ceea ce a alimentat-o de-a lungul anilor. Friends, iubiri și marele lucru teribil este un memoir de neuitat, deopotrivă intim și revelator, precum și o mână întinsă oricui se luptă cu probleme asemănătoare.
Visceral de onestă, emoționantă, amuzantă, aceasta este cartea pe care fanii o așteptau...
Data apariției 1 nov. 2022
Titlu original Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing
ISBN 978-606-43-1420-8
Cod bară 9786064314208
Autor Matthew Perry
Traducător Ruxandra Toma
Editura Nemira
Colecția Yorick
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 384
Număr volume 1
Greutate (kg) 0.3400